Râde iară primăvara!

Pentru că în memoria multora prima zi de mai este legată de amintirea unui cunoscut cântecel al lui Ciprian Porumbescu, m-am gândit să detaliez puţin.

Cântec de 1 Mai

Muzica: Ciprian Porumbescu
Versurile: Maria Ranteş

Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ.

Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.

*

La 14 octombrie 1853, se năştea la Stupca (Şipote, Suceava), Ciprian, fiul Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovschi. În limba polonă, „Golembiovschi“ înseamnă „porumbel“, iar numele „Porumbescu“ a fost folosit mai întâi ca pseudonim, apoi ca nume oficial. Micul Ciprian a început de la vârsta de şase ani studiul muzicii cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici şi, în particular, cu Anton Valentin şi C. Schlötzer. Pentru talentul deosebit al fiului său, preotul Iraclie a primit o vioară Amati, datând din anul 1626, de la un ţigan bătrân, ca recunoştinţă pentru hrana dăruită lui şi cetei sale de lăutari, în vremea secetei din 1866. Între anii 1873-1877, Ciprian a urmat cursurile Institutului Teologic din Cernăuţi,  unde a primit noţiuni de armonie şi dirijat coral de la preotul Isidor Vorobchievici, renumit profesor şi compozitor bucovinean. În perioada 1879-1881, a urmat cursurile Conservatorului din Viena, unde a studiat armonia cu Anton Bruckner şi a primit noţiuni despre muzica corală de la Franz Krenn. Anul 1882 l-a găsit în ţară, în Ardeal, ca profesor de muzică vocală la Şcolile Române şi dirijor la Biserica Neagră, dar între timp urma şi cursuri de filosofie în Viena şi Cernăuţi. A început să compună piese de o rară sensibilitate pentru tot ce-i românesc. La Cernăuţi, a condus corul Societăţii culturale „Arboroasa“, iar la Viena, a dirijat corul Societăţii studenţeşti „România Jună“. Aici a scos, în 1880, colecţia de 20 de piese corale şi cântece la unison reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“ („Cântecul ginţii latine“, „Cântecul tricolorului“, „Imnul Unirii – Pe-al nostru steag“, muzică ce este folosită și astăzi de către Albania pentru Imnul său național ş.a.). La 11 martie 1882, a avut loc premiera operei sale „Crai nou“, piesă în două acte, scrisă pe un text de Vasile Alecsandri.
Ciprian Porumbescu a fost pre­şe­din­tele Societăţii Arboroasa, înfi­in­ţa­tă în 1875 de studenţii români din Bucovina. În numele credinţei sale, a sem­nat alături de colegi o tele­gra­mă în care transmiteau condo­leanţe României aflate sub ocupaţie habsburgică. Pentru această tele­gra­mă, Po­rum­bes­cu a stat în puşcărie 15 săp­tă­mâni, loc în care s-a şi îm­bol­nă­vit. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia pentru tratament, dar şederea acolo nu i-a făcut  bine. Se întoarce la Stupca, unde, vegheat de nefericitul lui tată şi de sora lui, Mărioara, seara, pe 5 iulie 1883, cere hârtie şi creion, însă nu apucă decât să aştearnă pe hârtie titlul piesei: „Tempi passati“. Avea 29 de ani…

„Cântecul de primăvară” a fost compus de Ciprian Porumbescu în 1880, an în care a şi fost tipărit în „Colecţia de Cântece”. La acea vreme, tot el a fost cel care a compus şi textul. Cântecul original nu avea legătură cu săr­bătoarea muncito­rească, versurile iniţiale fiind ase­mă­nătoare cu strofele poetului Vasile Alecsandri: un cân­te­cel de Armindeni, despre bucuria re­naş­terii şi ve­se­lia naturii. În 1946 însă, cântecelul „trebuia” să aibă un anumit conţinut ideologic, astfel că versurile au fost în­lo­cuite cu unele semnate Maria Ranteş (de aceea, pentru unii, melodia lui Porumbescu se alătură perioadei comuniste a României!)
N-am găsit nicăieri amănunte, dar în urmă cu mulţi ani, scriitorul ieşean Dumitru Ignea (fost între altele redactor-şef al ziarului precursor al celui la care am lucrat şi eu) mi-a spus că acest nume este de fapt un pseudonim al lui Alexandru Şahighian (20 noiembrie 1901, Bucureşti – 31 martie 1965, Bucureşti). Poet, prozator, traducător şi publicist devenit în acei ani aprig „militant”, Şahighian a avut şi el legături cu presa Iaşului, ba a fost chiar, pentru scurtă vreme, director al Teatrului Naţional de aici.

 

Râde iară primăvara! 100.00% voturi 5 stele

Leave a Reply

Zoom
Zoom in Regular Zoom out
Arhive
Cititori în 2017:
72289