Heal the World!*

MJDoamne, cum m-am luat cu altele şi-am uitat… S-au împlinit deja 5 ani de la moartea lui Michael Jackson, au trecut chiar vreo trei săptămâni de la data pe care voiam s-o marchez cu câteva rânduri, ca unul care s-a-mbătat de-atâtea ori cu muzica lui…

Păcat. Nici acele rânduri nu mai are rost să le aştern aşa cum le voiam, parcă nici nu mai am dreptul s-o fac! Aşa îi uităm pe cei dragi, şi-n viaţă, şi după. La fel se întâmplă cu rudele, chiar cele mai apropiate, cu prietenii, cu vecinii, cu colegii  – abia când nu mai sunt ne dăm seama ce însemnau pentru noi: oftăm şi… îi mai uităm o dată. Dar momentul îmi dă şi un alt prilej de meditaţie.

Târâţi fără să vrem către o existenţă predestinată, mânaţi spre un anume fel de a locui, mânca, învăţa, munci şi chiar respira, obişnuiţi să gândim şi să ne comportăm aşa cum arată acum „civilizaţia”, cei mai mulţi dintre noi avem, de fapt, acelaşi destin. Nu la fel de expus, ci condamnat la anonimatul mulţimilor, dar aproape la fel de cinic programat ca şi al lui Michael.
O societate febril orientată spre câştig, de orice natură ar fi acesta, ne determină aceleaşi gesturi, ne dezbracă de sentimente personale, ne îndepărtează de natura firească a fiecăruia, ne împachetează în corsetul predefinit al membrului unei societăţi care nici nu se mai interesează de noi decât statistic. Viaţa lui Michael Jackson a fost un imens pachet, altminteri perfect ambalat, de clişee prefabricate, create exclusiv pentru vânzare. Reale au fost doar glasul inegalabil şi talentul de a compune muzică, de a inova. Retrospectiv, avem aproape imaginea unei enorme movile de gunoaie sclipitoare, din care, paradoxal, ţâşnea un izvor de geniu. Eu însă l-am admirat mai ales pentru că a luptat să se opună.
Câţi mai au răgaz să asculte o pasăre, timp să privească un lemn care arde, obişnuinţa de a mirosi o pâine proaspătă, răbdarea de a înţelege scâncetul copiilor, puterea de a îndura durerea altora, ştiinţa de a trăi în pace? Puţini, vai!, tot mai puţini, poate doar cei rătăciţi prin colţuri ale planetei, cei pe care îi deplângem că nu au curent electric şi televizor, că nu-şi pot lua haine de gata, detergent şi Cola de la băcănie, frigider de la supermarket…
Că nu ne mai putem opune acestui mod de a trăi, e clar. Că dorim ca toate binefacerile civilizaţiei să ne aparţină, e firesc. Că suferim câineşte dacă nu ni le putem permite pe toate este însă absurd, cum absurde sunt şi căile prin care încercăm să ni le oferim. Natura însăşi nu ne mai suportă, planeta se zbuciumă, apele, vânturile se revoltă. Ceva trebuie făcut!

Bietul Michael a înţeles toate astea şi a strigat: Heal the World! Vindecaţi Lumea! L-am auzit toţi, dar câţi  l-au înţeles, înainte de a muri? Cine-l mai ascultă acum?…

*Reluare din 2014

Heal the World!* 64.00% voturi 5 stele

One Response to “Heal the World!*”

  • ninu spune:

    Sunt bune „reluarile”, fie si pentru a evoca disparitia starului american in urma catva ani. De 7 ani, asadar, in ciuda acelui strigat disperat (singular, poate!) lumea a ramas mai departe la fel de bolnava.
    Si, pe deasupra, natura, cu stihiile ei, a devenit tot mai dusmanoasa, iar omul tot mai neputincios si in buna masura inconstient, se vede la un moment dat depasit. Inca un motiv de alarma. Cine trebuie sa lanseze un S.O.S.!?.. Decidentii natiilor ce pazesc?
    „Prilejul de meditatie”, invocat, nu s-a perimat. Dupa 7 ani e mai mult decat actual.

Leave a Reply

Zoom
Zoom in Regular Zoom out
Arhive
Cititori în 2017:
89262