Nori negri

Zilele astea au apărut rezultatele unui studiu numit Cultura elevilor şi învăţarea, efectuat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei în rândul câtorva sute de elevi de clasa a VII-a, „perioada în care fiecare tânăr îşi caută identitatea (etapa se numeşte conflictul identitate-confuzie de rol, vârsta 13-19 ani, conform stadiilor lui Erikson)” – cum precizează autorii.

Realizat pe parcursul anului trecut (aplauze pentru „viteza” cu care au apărut rezultatele!), studiul demonstrează câteva lucruri simple, pe care le ştie aproape oricine: elevii români sunt nervoşi, egoişti şi superficiali, dar şi inteligenţi şi pragmatici; preferă dominanţa tehnologiei şi au tendinţe către autonomie, afirmare de sine şi validare interpersonală, dar manifestă vulnerabilitate la influenţele mediului şi reactivitate la stimuli; interesele elevilor se concentreaza în aria artistic-estetică, tehnică, sportivă, socială şi chiar teoretică/ştiintifică şi lipsesc cele legate de domeniile politic şi economic; ei se simt atraşi, în ordine, de muzică, umor, jocuri, sport, modă şi foarte puţin de literatură şi aria cunoaşterii ştiinţifice. Am putea continua cu sinteza rezultatelor dar, cum spuneam, lucrurile sunt cunoscute de toată lumea.
Cunoscute şi… cam atât. Într-o perioadă în care cercetătorii adevăraţi atrag atenţia asupra nevoii imperioase de schimbare din temelii a sistemelor de învăţământ (adecvate celei de-a doua revoluţii industriale, deşi lumea a păşit deja în cea de-a treia), politicienii noştri se gândesc doar cum să cârpească un sistem anacronic conform unor interese pe termen scurt ori unor judecăţi asertorice, deseori nevalidate (vezi modificarea datei începerii anului şcolar!).
Aceiaşi savanţi atrag atenţia că în următorii 15 – 20 de ani vor avea lor transformări dramatice, legate de cvasidispariţia fabricilor pe care le ştim acum, în favoarea fabricilor de soft şi a fabricaţiei aditive, de dezvoltarea bioinformaticii, de democratizarea bunurilor produse cu tehnologii care le fac foarte accesibile, în detrimentul locurilor de muncă etc. Ultimii 25 de ani de inovaţie şi progres tehologic demonstrează acest curs şi anticipează o situaţie ale cărei detalii, deocamdată, nu le putem decât bănui, dar care se conturează cu repeziciune. Sunt deja domenii în care cererea de oameni pregătiţi depăşeşte capacitatea sistemului de a-i produce, dar totodată sunt pregătiţii mii şi mii de tineri pentru meserii care nu se ştie cât vor dăinui. Avem, aşadar, un sistem de învăţământ învechit, lipsit de flexibilitate, care se zbate să pregătească oameni perfect inutili pentru cerinţele viitorului apropiat, dar şi un loc pe măsură României în ansamblul european şi nu numai!

Sunt convins că specialiştii Ministerului Educaţiei, chiar dacă-şi mai pierd timpul şi cu studii „subţirele” ca cel amintit mai sus, cunosc bine aceste aspecte, ba au şi soluţii. Doar că nu depinde de ei, ci de politicieni. Recent, un nou proiect de Lege a Educaţiei a fost transmis de comisia de învăţământ a Senatului (condusă de Ecaterina Andronescu) către sindicate, rectori, asociaţii de elevi şi părinţi. Dar el este doar un „punct de plecare”, cum apreciază ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Cum nici unul dintre cei care au pus în dezbatere acest proiect nu este de acord cu el (nici Ecaterina Andronescu, nici ministrul Educaţiei!), iniţiativa nu face decât să arate că aleşii… muncesc. Şi timpul trece, elevii îşi văd de ale lor, iar norii negri se îngrămădesc la orizont.

Leave a Reply

Arhive