Să nu cumva să-ţi vină să crezi!

* Meniul zilei: gogoşi cu prostioare * Fabulos: Internetul şi scrumbia
* O ştire incredibilă despre Ponta! * Citirea presei – mijloc şi scop

Aflarea ştirilor e hrană zilnică: iei un mic dejun frugal revăzând principalele veşti de ieri, un prânz bogat în evenimente vector(multe, lipsite de importanţă), cine vrea poate să treacă în revistă atrocităţile zilei – drept gustare la ora 5, apoi o cină palatabilă alcătuită din reluări, ipoteze, comentarii, explicaţii şi interpretări pentru toate gusturile. Cum de regulă fiecare se uită ori citeşte acolo unde-i place mai mult – fie politică, fie ţigăneli ori ţigănii, după ce-şi face capul tobă, se culcă satisfăcut.

Eu mă consider „vaccinat”, aşa că nu-mi pierd ziua cu asemenea chestii. Totuşi, dimineaţa devreme, deseori în detrimentul altor treburi care ar putea fi considerate mai importante, citesc ştirile. Evident, pe cele vechi de o zi. Mai rar mă mai bucur de răsfoirea paginilor care încă miros a cerneală de tipar – această plăcere a dispărut, laolaltă cu altele. Acum aleg dintr-o privire din mormanul de publicaţii sau agenţii de ştiri on-line şi, cu un clic, iată-mă în faţa evenimentelor abia derulate, gata să aflu detalii, să-mi fac şi eu o opinie, să fiu informat.
Internetul a dinamitat ideea de presă aşa cum am practicat-o eu. Sigur, ziarul a fost mereu în competiţie cu rivali apăruţi în timp – radioul, televiziunea, dar şi-a păstrat mult timp avantajul că hârtia adăpostea in timp informaţia: vorbele îţi fugeau pe lângă ureche, imaginile îţi treceau prin faţa ochilor şi orice clipă de neatenţie putea face să nu înţelegi despre ce era vorba. Ziarul însă îţi rămânea, martor tăcut, şi puteai să reiei oricând lectura, să pricepi mai bine despre ce e vorba. În plus, cum zicea Twain, puteai oricând să înfăşori o scrumbie în el, deci putea fi utilizat şi în alte scopuri! Ei bine, Internetul s-a dovedit la fel de versatil: este prompt, îţi oferă dacă e cazul şi sunet, şi imagini, poţi reveni oricând să citeşti o ştire, e complet. Doar chestia cu scrumbia rămâne în aer, ca ultim (şi jalnic) avantaj al presei scrise…

Odată lămurite aceste amănunte, mă întorc la obiceiurile mele: deci, dimineaţa citesc ştirile. Şi rămân dezamăgit, uneori supărat, chiar furios. Nu pentru că aflu lucruri teribile, ci din cauza celor care scriu ştirile, care au căpătat nişte obiceiuri tâmpite, nişte fixuri bizare, despre care nici nu ştiu la ce folosesc. Primul dintre ele ar fi acela că gonflează ştiri banale în evenimente neobişnuite, folosind titluri ori trimiteri abil trunchiate ori inexacte. De asemenea gogoşi sunt pline „burtierele” televiziunilor, se umple şi internetul… Sigur, presa nu poate fi o simplă înşiruire de factografii, dar nici nu pot crede că totul este de la o vreme uluitor, uimitor, senzaţional, incredibil, fabulos, şocant, îngrozitor, incendiar, terifiant, înfiorător, scandalos, fenomenal, exploziv etc, că te va umple de uimire, te va lăsa mască, vei rămâne încremenit, te va lăsa cu gura căscată s.a.m.d.
În cel „mai bun” caz, titlurile trimiterilor sunt făcute abuzând de oximoroane şi expletive, astfel încât să şocheze, dar să nu pricepi nimic. Încerc să evit asemenea capcane, dar uneori n-am cum! De pildă, am citit că Ponta va părăsi România după ce a vorbit la telefon cu cineva din altă ţară. Măi, să fie! Dau clic şi aflu detalii: după ce a vorbit la telefon cu premierul Moldovei, au convenit să se vadă în perioada următoare, drept pentru care va face o vizită în această ţară. De ce a fost prezentată oare o ştire obişnuită printr-o „bombă“ penibilă?! Dacă ar fi fost vorba despre una din nenumăratele „vedete”, treacă-meargă, dar de ce a fost păcălit astfel cititorul ca să vadă o ştire serioasă? Ca să rămână mai mult pe situl respectiv (că şi asta contează pentru fluxul de reclame la care speră respectivii)? Ca să prindă la amatorii de trucuri ieftine şi să dezvolte complianţă în rândul altora? Ca să arate ce deştepţi sunt ăia care fac situl?! Probabil, toate la un loc.

În esenţă, scopul capitalismului este acela de a face bani, indiferent cum. Pentru presă, atingerea acestui scop înseamnă audienţă mai mare, atrasă prin orice metode. Deşi sunt nenumărate posibilităţi specifice, patronii actuali au ales calea cea mai simplă: angajarea unor oameni atinşi de chutzpah, chinuiţi de graforee (sau logoree – după caz!) şi obligarea acestora să se desfăşoare cât pot, indiferent dacă ştiu sau nu limba română şi dacă au sau nu respect pentru adevăr. Folosind asemenea mijloace, presa nu-mi mai propune să informeze şi să educe, ci doar să manipuleze şi să producă profit.
Deocamdată, sunt destui care mai râd de asemenea ştiri, dar cu un sistem de învăţământ ca al nostru, care face ca iletrismul să se întindă ca pojarul, afacerea pare să aibă viitor fericit.

2 Responses to “Să nu cumva să-ţi vină să crezi!”

  • ninu spune:

    Abuzul de adjective mirobolante (na,cad si eu in acelasi pacat!…),prezentate cat mai colorat,cand e vorba de stiri,de cele mai multe ori ridicol de banale,
    cu scopul de a capta interesul si atentia privitorului,daca ne referim doar la unele posturi tv,ne da imaginea contrafacerii actului de informare. Unii stiristi de serviciu au facut adictie pentru aceeasi „stire-bomba”(care adesea,de fapt,e un balon de sapun) transmitand-o repetitv, insa de fiecare data prezentand-o /in mod fals/ ca fiind stire…news.
    Faptul ca fac aceasta observatie critica inseamna ca m-am simtit lezat in calitate de consumator al produselor…frumos si inselator ambalate. Vor continua respectivii comercianti de fumigene sa-si pastreze clientii?

  • T.P. spune:

    Chestiunea imi aduce aminte de o cugetare a lui Ab. Lincoln: „Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul”…

Leave a Reply

Arhive