Ce înseamnă progres?

Şi nu mă întreb gândindu-mă la cel al ştiinţei, ci la ăla care priveşte societatea. Un răspuns îl oferă ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, referindu-se desigur la ţara lui, în care fostele guvernări au urmărit „un anumit concept politic de stânga”.

„Ca și când lumea ar trebui să meargă automat într-un singur sens, după un model marxist — un nou amestec de culturi și de rase, o lume de cicliști și de vegetarieni, care nu mizează decât pe energii regenerabile și care luptă împotriva oricărei forme de religie. Toate astea nu au nimic de-a face cu rădăcinile poloneze tradiționale (…) Or, societatea susţine „tradițiile, conștientizarea istoriei sale, dragostea de patrie, credința în Dumnezeu, într-o viață de familie normală între un bărbat și o femeie”, spune oficialul polonez. „Toate acestea reprezintă un șoc pentru opozanții noștri, aceia care cred în progres (s.n.): că cei 25 de ani de îndoctrinare stângistă și liberală nu au făcut să dispară aceste valori (…)”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Varşovia.
Multă lume, inclusiv de la noi, se arată contrariată de unele măsuri întreprinse mai ales în ultimii ani şi care vizează domenii sau obişnuinţe considerate tradiţionale. Presa a relatat deseori interesele care stau în spatele acestora — politice, economice, ale unor multinaţionale ori ale unor grupuri de persoane, fără ca opinia publică să se arate impresionată, deşi unele pot avea consecinţe majore (cum ar fi, de exemplu, bătălia acerbă desfăşurată — desigur, în spatele unor uşi bine închise — pentru acapararea apei planetei!). În spatele unor idei generoase, cum ar fi contracararea unor efecte geoclimatice, menajarea cu orice preţ a minorităţilor, ori chiar lupta împotriva terorismului, stau de multe ori interese stricte ale celor aflaţi la conducerea unor ţări importante. Dar puţini sunt cei care cutează să analizeze şi să dezvăluie mecanismele ascunse — deseori şi pentru că sunt bine ascunse şi abil prezentate în lumina potrivită, dar şi pentru că replica oficială a „statului de drept” poate fi extrem de dură .
Puţini trec peste interesele proprii pentru a le sluji pe cele naţionale, aşa cum la noi nimeni nu protesta pe vremea când era demolată criminal o economie articulată cu mari eforturi şi costuri irecuperabile pentru un întreg popor; acum totul se recunoaşte pe faţă, dar nimeni nu face totuşi ceva pentru a stopa jaful care continuă nestingherit! La fel cum nimeni nu se alarmează atunci când trimişii altor ţări ne dau pe faţă lecţii despre ce şi cum trebuie să facem.
Nu e de mirare că astfel de idei sunt expuse public în Polonia, patria unui popor mândru şi iubitor de libertate, care a ales recent la conducere partidul conservator, promotorul unor asemenea idei. Nu e de mirare nici faptul că politicienii Europei s-au grăbit să critice guvernul conservator încă de la instalarea sa, în noiembrie, mai ales în urma unor decizii considerate controversate (precum adoptarea recentă a unui proiect de lege ce ar asigura actualului executiv controlul asupra mass-media publice). Dar merită spus că e îngrijorare la Bruxelles, Comisia Europeană fixând pentru 13 ianuarie o dezbatere asupra situației… statului de drept în Polonia.
Nu ştiu cum se vor descurca polonezii, dar nici nu-mi fac griji: ca de atâtea alte ori în istorie, vor şti să facă ce e mai bine pentru ei. La noi, „statul de drept” o duce bine, nu ne plângem. În plus, preşedintele s-a întors din Florida, premierul e tehnocrat până-n măduva oaselor, amândoi sunt la post pe Facebook, partidele îşi ling rănile cu amor, salariile cresc în valuri, până şi pensiile s-au mărit niţel, lupta anticorupţie merge din victorie în victorie, democraţia e pe cai mari, progresul e cât casa — patriotism ne mai trebuie?!

Leave a Reply

Arhive