Periculosul joc cu presa

Într-o seară de iarnă, acum vreo 15 ani, s-a întrerupt brusc curentul în redacţia unde lucram. Deşi, din precauţie, aveam două surse independente de curent, o defecţiune majoră pe undeva le scosese pe amândouă din funcţiune.

După uimirea de început şi vreun sfert de oră de aşteptare (se auzeau chiar chicoteli prin redacţie!), la aflarea veştilor de la cei care lucrau la reparaţii s-a instalat teama: cei la Renel estimau durata remedierilor la câteva ore bune, fapt care punea in pericol apariţia la timp a ziarului! Fiindcă mai aveam de lucru cel puţin patru ore atunci când se instalase liniştea.
Zeci de calculatoare şi alte aparate erau oprite, iar fără ele eram dincolo de orice posibilitate de a continua treaba — mulţi încă aveau de scris materiale, multe fotografii încă nu erau editate, secretarii de redacţie mai aveau de finisat multe pagini din cele 36 ale publicaţiei, „externele” erau abia la început, sute de anunţuri de mică publicitate nu erau „butonate”, tehnoredactorii nu făcuseră nici o treime din cele programate. Era jale, încă puţin şi se instala panica! Ar fi fost de neconceput să nu apară ziarul, indiferent de motiv. Pe cine ar fi interesat a doua zi că n-am avut curent?! Oamenii voiau ziarul şi noi trebuia să-l oferim, punct! Dacă ratam o zi, nu doar pierderile financiare erau foarte mari, dar prestigiul nostru ajungea să fie pus în joc, credibilitatea pentru care ne băteam zilnic, seriozitatea…
Eram o redacţie destul de mare — aproape 80 de oameni se ocupau doar cu scrisul, dar mai erau câteva zeci la administrativ, contabilitate, publicitate, apoi tipografii, şoferii etc. Destul de repede, mulţi dintre aceştia, alertaţi de colegi, au început să vină în redacţie. Între timp, câţiva ne-am pus pe dat telefoane. Şi n-a durat mult până când am găsit o soluţie — directorul unei firme s-a oferit să ne pună la dispoziţie două săli mari de birouri: “În zece minute sunt acolo, vă aştept!”
Nu cred că am mai văzut vreodată atâta mobilizare în redacţie: inginerul de sistem, ajutat de câţiva mai pricepuţi, a socotit strictul necesar pentru terminarea ziarului, apoi a început să dezinstaleze reţeaua de calculatoare, scanere, imprimante, tot ce trebuia, iar ceilalţi au început să le care la maşini, şi fiecare maşină, plus câţi oameni încăpeau în ea, ţâşnea spre noua destinaţie. Iar acolo, totul era reluat în sens invers, şi pe măsură ce un calculator era pus în funcţiune, se şi instala cineva care începea să lucreze. Nu era posibil să instalăm o reţea, unele dispozitive dădeau erori, se mergea cu dischete de la un calculator la altul, dar nu mai conta: după aproape trei ore, cât de cât, treaba continua! Şi tipografii erau pregătiţi, astfel că am putut recupera suficient cât să prindem expediţiile spre alte judeţe; e drept că la chioşcurile din Iaşi ziarul a ajuns atunci cu o întârziere costisitoare, dar una peste alta am depăşit necazul destul de bine.

Mi-am amintit de acest episod în seara asta, atunci când, întâmplător (de fapt, în pauza unui meci de MUTEfotbal) am luat telecomanda la rând şi am aflat povestea Antenelor — obligate să părăsească în cinci zile sediul. Mi-am amintit şi m-am gândit că dacă o redaţie de ziar abia se poate muta cum trebuie în vreo două zile, atunci o televiziune, unde tehnica multă şi de fineţe e chiar pe primul loc, cum naiba s-o muţi în cinci?! Cine putea da un asemenea ordin? Din două, una: ori un tâmpit incapabil să priceapă despre ce e vorba, ori cineva care ştia foarte bine ce face şi a avut tupeul să treacă la fapte. Şi înclin spre a doua variantă…
Nu-mi place Antena 3 şi n-o urmăresc, pentru simplul motiv că, în privinţa meseriei de ziarist, mulţi dintre cei de acolo sunt deficitari. Sunt şi câţiva foarte buni, dar mai mulţi sunt slabi, începând chiar cu faimosul Gâdea. Slabi (chiar şi mai rău!) sunt şi la celelalte „canale de ştiri”, şi la agenţiile de ştiri. Mă întristează şi mă enervează să-i văd exprimându-se greşit din punct de vedere al ortoepiei sau topicii, folosind cuvinte nepotrivite sau de la periferia vorbirii normale, afişând texte pline de erori de ortografie, bombastice etc. Nu mă interesează nici opiniile lor politice, faptul că fiecare „combate” pentru cine plăteşte poate fi considerat normal atâta timp cât nu ţi se spune până la îngreţoşare cât de echidistanţi sunt. Dar asta-i una. Tratamentul de care au parte e altceva!
Cu presa nu are voie nimeni să se joace. Presa, aproape indiferent de calitatea sa, reprezintă spaţiul de exprimare al opiniei publice — care e la fel de împărţită! Presa e gura de aer la care are dreptul oricine simte că nu mai poate respira în lumea asta, e crăpătura pe care ne-o face în zidurile din jur, ca să putem vedea până-n zare, să gândim şi să comparăm. Presa poate face asta, mai ales acum. Când am intrat eu la ziar, se ricana: „Realitatea minte, dacă vrei să afli adevărul, citeşte ziarul”. Acum s-au schimbat lucrurile, ziarele, radioul şi televiziunea, internetul oferă orice, oamenii pot afla multe, din diverse surse, şi pot cântări singuri ce e bun şi ce e rău, ce e adevărat şi ce e fals, ce e important şi ce e manipulare. Dar pentru asta, e necesar ca presa să fie diversă şi liberă, din toate punctele de vedere. Credeam că România, membră UE şi NATO, n-o să aibă vreodată asemenea probleme. Dar uite că are!

A obliga un post de televiziune să se mute în cinci zile înseamnă să-l sufoci. Asta e o crimă, şi cineva trebuie să-i pedepsească pe autori, înainte de afla pe propria piele că nimeni n-a câştigat vreodată un război cu presa.

PS. Culmea e că n-am auzit aseară nici o reacţie din partea celorlalte televiziuni, care s-au furişat prin colţuri ca nişte găini speriate de vulpea care-a intrat în poiată. Sigur, toate au probleme (în primul rând, datorii neachitate la stat), iar şefii lor — care nu sunt oameni de presă — iau concurenţa cu Intact ca pe o provocare personală, dar separarea de principiile breslei nu le face onoare. Volubile nevoie-mare în faţă abuzurilor care le interesează, îl ignoră tocmai pe acesta, lăsând cale liberă altora, care poate le pândesc chiar pe ele…

Periculosul joc cu presa 100.00% voturi 5 stele

One Response to “Periculosul joc cu presa”

  • ninu spune:

    E jenant modul indiferent al celorlalte posturi de televiziune,cu privire la masurile administrative, abuzive, luate impotriva trustului Intact. Chiar in momentul cand era nevoie de empatie (nu doar una colegiala), macar de principiu, pentru cei napastuiti, s-a dovedit ca lipseste… cu desavarsire.

Leave a Reply

Zoom
Zoom in Regular Zoom out
Arhive
Cititori în 2017:
72298