Posts Tagged ‘mentalitate’

Sărbătoare

Deși chiar am o treabă urgentă, de câteva zile n-am mai scos mașina din parcarea unde am avut noroc să mă pripășesc. Nu de alta, dar la întoarcere aș fi fost obligat s-o las cine știe unde, la multe străzi distanță de casă, ori poate chiar pe la marginea orașului! Ăsta e „tributul” pe care-l […]

Adevărul rămas în urmă

Dacă vă mai amintiţi, reputatul Oxford English Dictionary (OED) a ales drept cuvânt al anului 2016  expresia „post-adevăr”, definită ca „fiind în relație cu sau denotând circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în crearea opiniei publice decât apelurile la emoție sau credințe personale”. Am convingerea că sintagma a fost aleasă ca urmare […]

Ai umor?

Mi-am pierdut câteva ore bune aseară, urmărind o emisiune bizar intitulată… iUmor. În mod sigur, nu sunt la curent cu subtilitățile actuale ale limbii vorbite în țara noastră, ori măcar în lumea televiziunii, dovadă — faptul că mi-am pierdut destul timp gândindu-mă de ce s-o fi folosit o asemenea formulă pe jumate englezească, în loc […]

Urma banilor

Jurnaliști curioși au făcut sondaje printre participanții la manifestările care umplu piețele publice și au ajuns la concluzia că majoritatea lor habar n-au ce conține ordonanța de urgență împotriva căreia se pronunță cu atâta îndârjire! Nici nu-i de mirare, atâta vreme cât însuși unul dintre liderii lor − și ai Opoziției din țara asta −, […]

Huoooooo!!

Lucrul în presă m-a învățat să nu judec situațiile după preferințe personale, ci după reguli generate de principii obiective. Cu alte cuvinte, am încercat – asemeni stagiritului – să fiu de partea adevărului, chiar și atunci când apropierea de „Platon” mi-ar fi putut aduce beneficii. Cam așa interpretez și acum ce se întâmplă în jur […]

Antonescu

Nu mă uit decât foarte rar la Antena 3, principalul motiv fiind slaba calitate a multora dintre cei de acolo. Dincolo de tonul sentențios partizan, de suficiența cu care se laudă ori de scălâbăielile lui Mircea Badea (admirativ privit de însuși gazda „celui mai urmărit talk show din România”, care se distrează chițcăind de satisfacție), […]

75 de zile

Tot mai des în ultima vreme, amici, foşti colegi şi chiar unii necunoscuţi care, pesemne, mai zăboveau asupra acestui blog, mă întreabă de ce, de la un timp încoace, nu mai adaug decât foarte rar câte ceva — gânduri fugare despre câte se petrec în jur.   Un motiv ar fi că se întâmplă multe, […]

Nişte mânjiţi

Câţiva amici mă tot întreabă de la o vreme de ce nu mai scriu pe acest blog. Răspunsul nu e greu de dat: nu mai scriu, pentru că mi-e lehamite de ce se-ntâmplă în jur. Deci, cam de după „cazul Colectiv”. Când o întâmplare nefericită a fost folosită de ăia care aranjează tot ce se […]

Arhive