Posts Tagged ‘politica’

Adevărul rămas în urmă

Dacă vă mai amintiţi, reputatul Oxford English Dictionary (OED) a ales drept cuvânt al anului 2016  expresia „post-adevăr”, definită ca „fiind în relație cu sau denotând circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în crearea opiniei publice decât apelurile la emoție sau credințe personale”. Am convingerea că sintagma a fost aleasă ca urmare […]

Huoooooo!!

Lucrul în presă m-a învățat să nu judec situațiile după preferințe personale, ci după reguli generate de principii obiective. Cu alte cuvinte, am încercat – asemeni stagiritului – să fiu de partea adevărului, chiar și atunci când apropierea de „Platon” mi-ar fi putut aduce beneficii. Cam așa interpretez și acum ce se întâmplă în jur […]

Antonescu

Nu mă uit decât foarte rar la Antena 3, principalul motiv fiind slaba calitate a multora dintre cei de acolo. Dincolo de tonul sentențios partizan, de suficiența cu care se laudă ori de scălâbăielile lui Mircea Badea (admirativ privit de însuși gazda „celui mai urmărit talk show din România”, care se distrează chițcăind de satisfacție), […]

Periculosul joc cu presa

Într-o seară de iarnă, acum vreo 15 ani, s-a întrerupt brusc curentul în redacţia unde lucram. Deşi, din precauţie, aveam două surse independente de curent, o defecţiune majoră pe undeva le scosese pe amândouă din funcţiune. După uimirea de început şi vreun sfert de oră de aşteptare (se auzeau chiar chicoteli prin redacţie!), la aflarea […]

24 ianuarie

Iaşul (nu „Iaşiul”, cum scrie presa bucureşteană!) este gazda ospitalieră a mai-marilor ţării de două ori pe an: la 24 ianuarie şi la 14 octombrie. Adică de Ziua Unirii şi de Sf. Parascheva. În aceste zile, fie ploaie, fie ger şi zăpadă, preşedinţii, premierii, şefii de partide, miniştrii şi toţi ţuţerii lor se îngrămădesc în […]

Viitorul

Dacă, printr-o minune, m-aş trezi cu viitorul coborând aşa, pe o sfoară, în faţa mea, nu cred că l-aş recunoaşte. Şi nu mă refer la viitor în general, la cel mai îndepărtat, ci la unul mititel, un viitor „curând”, să zicem chiar unul care ar dura până la alegeri, la vară! Noutăţile deja apărute în […]

Va avea ghinion „Ziua Brâncuşi”?

Vineri, 6 martie a.c., presa anunţa că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu 46 de deputaţi şi senatori au propus, printr-o iniţiativă legislativă, declararea zilei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi”, sărbătoare naţională. „Ar fi o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea lui Brâncuşi de către statul român atunci când a vrut să […]

Nori negri

Zilele astea au apărut rezultatele unui studiu numit Cultura elevilor şi învăţarea, efectuat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei în rândul câtorva sute de elevi de clasa a VII-a, „perioada în care fiecare tânăr îşi caută identitatea (etapa se numeşte conflictul identitate-confuzie de rol, vârsta 13-19 ani, conform stadiilor lui Erikson)” – cum precizează autorii. […]

Arhive