Posts Tagged ‘profesie’

Simt nevoia să revin!

Şi meciurile de snooker au pauze, acoperite de cei de la Eurosport cu reclame (şi ei trebuie să trăiască!). Cum nimeni nu suportă reclamele televizate, în timpul lor oamenii caută altceva. Eu, aseară, am încercat Antena 3, să văd cum se pregăteşte marea „întâlnire” a „vedetelor” postului cu cetăţenii, programată pentru azi — după mine, […]

Nori negri

Zilele astea au apărut rezultatele unui studiu numit Cultura elevilor şi învăţarea, efectuat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei în rândul câtorva sute de elevi de clasa a VII-a, „perioada în care fiecare tânăr îşi caută identitatea (etapa se numeşte conflictul identitate-confuzie de rol, vârsta 13-19 ani, conform stadiilor lui Erikson)” – cum precizează autorii. […]

Soluţii

Am plecat dimineaţă zorit de treburile care mă aşteptau, dar a apărut o complicaţie care m-a abătut din drum şi m-a făcut să mă gândesc la altele. M-am înscris repede în şirul de maşini, cu ochii cât cepele la cea din faţă – nu de alta, dar semafoarele sunt puse duşmănos de aproape şi complet nesincronizate, […]

Locală

Aflată „în lucru” de vreo cinci ani, strada din dreptul pieţei unde merg eu este, mai ales la sfârşit de săptămână, o teribilă viermuială de oameni şi maşini. E drept că, graţie acţiunilor hotărâte ale poliţiei comunitare, căruţe nu mai sunt: cei ajunşi cu ele până acolo au fost amendaţi pe rupte, până au înţeles […]

Nu mai pot!

Pur şi simplu, nu mai pot: de câteva zile, ţara se tăvăleşte în povestea unei fete din Constanţa care, s-a aflat nu demult, joacă bine tenis. Deşi Simona Halep are rezultate bune de vreo patru ani, deşi anul trecut a câştigat şase turnee şi a fost declarată de WTA jucătoarea cu cel mai mare progres […]

Să nu-ţi faci chip cioplit…

Trecute-s problemele guvernului, uitate-s frământările politice, dată la o parte-i în aceste zile chiar şi lupta cu Băsescu. Nu mai contează ce se întâmplă în Ucraina, inundaţiile din Oltenia-s lipsite de importanţă, au trecut pe plan secund şi grevele care se iţesc ba ici, ba colo, problema poporului este acum condamnarea „greilor din fotbal”, şi […]

În zona asta…

Praful s-a ales de sobrietatea şi rigoarea care se învăţau pe timpuri la Scânteia. Adevărul e că gândul (sic!) te duce spre concluzia asta, dacă citeşti pe ici pe colo ce mai scriu foştii învăţăcei; bunăoară, cei care conduc De Ce News, un fel de site de ştiri „în zona asta”, cum ar spune dl […]

Ca şi român, nu se merită să te rişti. Pe bune!

Prima vorbă epocală pe care-am auzit-o a fost „valabil”. Când eram micu-mic, mi-am dat seama, deodată, că mai toţi vecinii care erau şcolari spuneau astfel de câte ori se refereau la ceva care e în ordine. Imediat am început să spun şi eu aşa, până m-a pus la punct taică-meu. După aia am mai avut […]

Arhive